Bine ați venit la Palatul Culturii Tîrgu Mureș!

Confluențe

Cu sprijinul Muzeului Județean Mureș și cu ocazia festivalului Vâltoarea Mureșeană se organizează cea de-a doua ediție a expoziției Confluențe, proiect ce propune promovarea și susținerea tinerilor artiști. Anul acesta cadrul desfășurării evenimentului este mult mai vast din multiple puncte de vedere. Expoziția va avea loc în trei locații din două orașe, în Târgu-Mureș la Galeria Art Nouveau din Palatul Culturii și Galeria K’ARTE, urmând ca o parte dintre lucrări să fie expuse și în cadrul Institutului Balassi – Institutul Maghiar din București.

Considerăm că este foarte importantă promovarea tinerilor artiști scop pentru care în acest an inițiativa noastră va fi susținută de Galeriile Artmark, care prin reprezentantul lor vor alege lucrările a 2-3 tineri artiști din expoziție, care vor fi promovați la una din licitațiile de artă contemporană.

Dacă la prima ediție ne-am propus radiografierea artei tinere din județul Mureș, anul acesta -ne dorim punerea acesteia într-un context mai larg, oferindu-le posibilitatea de a participa și artiștilor din afara județului. Mizăm pe diversitatea abordărilor, a tematicilor, tehnicilor și până la urmă a viziunilor, considerând-o necesară pentru ilustrarea reală a tendințelor artei contemporane, a preocupărilor tinerilor artiști din țară.

Locul şi data desfăşurării: Galeria Art Noveau UAPR Târgu Mureș și Galeria K’ARTE, 29 august –  11 septembrie 2018; Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București – septembrie (urmează să stabilim data exactă)

Organizatori: Muzeul Județean Mureș și Vâltoarea Mureșeană

Parteneri: Consiliul Județean Mureș, Uniunea Artiștilor Plastici din Romania – Filiala Mureș, Asociația K’ARTE, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Artmark.

Condiții de participare:

– vârsta participanților trebuie să fie cuprinsă între 20 și 40 de ani;

– studenți sau absolvenți în domeniul artelor vizuale la universități de profil;

Artiștii au libertate în abordarea tematicii expoziției, Confluențe, fiind acceptate diferite medii, tehnici: pictură, grafică, sculptură, obiect, colaj, ceramică, instalaţie, video, etc.

Înscrierile se fac exclusiv online până la data de 4 august 2018. Cei care doresc să participe vor trebui să trimită la adresa de e-mail confluenceexhibition@gmail.com:

– între 3 și 5 fotografii (format.jpg, rezoluţie minimă 2 megapixeli) ale lucrărilor pe care intenționează să le înscrie în expoziție și/sau 2-3 video-uri (cu o durată de maxim 10 min) pentru artiștii care utilizează această formă de expresie, toate însoțite de numele autorului, titlul lucrărilor, dimensiunile, anul și tehnica. Vă rugăm, nu trimiteți fotografiile în interiorul documentului, ci în attachment.

– Curriculum Vitae (data și locul nașterii, studii, expoziții, datele de contact, site-ul sau blog-ul personal, dacă există).

Alte precizări:

Aplicațiile incomplete nu vor fi luate în considerare.

Participanții trebuie să-și asigure transportul lucrărilor.

Pe întreaga perioadă a expoziției, participanții nu își pot retrage lucrările.

Organizatorii au dreptul de a folosi reproduceri după lucrările expuse, fără plata către autor, cu scopul promovării expoziţiei în materiale publicitare, în scop de informare, marketing şi educaţional.

Fiecare participant va primi câte un exemplar din catalogul expozițional.

În urma jurizării, în data de 13 august 2018, se va anunţa lista artiştilor expozanţi, pe pagina forgatag.ro.

Vor mai urma detalii legate de desfășurarea evenimentului.

Așteptăm cu nerăbdare înscrierile până în data de 4 august 2018!


Starts at: 8/29/18 12:00 am
End at: 9/11/18 12:00 am

36912807_1745634252182860_3304334042660339712_n
36841767_1745634278849524_5918476066443231232_n
36823944_1745634185516200_7258882677455978496_n
36789936_1745634202182865_4496452685825835008_n